8 medalii pentru patinatorii Coronei la Cupa României și Memorialul Bellu

0
31

Elevii Simonei Pungă demonstrează că școala de patinaj artistic de la Corona produce performanță și revin cu opt medalii de la Cupa României și de la a patra competiție din turneul European Criterium, Memorialul Bellu.

Memorialul Bellu este la prima ediție și are loc zilele acestea (23-27 februarie) pe patinoarul Allianz-Țiriac Arena din București. Peste 200 de concurenți din 22 de țări (Austria, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Grecia, India, Irlanda, Israel, Italia, România, Kazahstan, Slovacia, Slovenia, Serbia, Spania și Ucraina) s-au reunit la start, ridicând astfel ștacheta performanței!

Competițiile s-au desfășurat simultan la București (Cupa României a avut loc în cadrul Memorialului Bellu) și au adus Brașovului clasări excelente!
Astfel, Corona și-a trecut în palmares trei medalii de aur prin prestațiile de înaltă clasă ale lui Răzvan Cionac (locul 1 Cupa României, locul 1 Memorialul Bellu) și ale Nataliei Runcanu (locul 1 în Cupa României).
Medaliile de argint le-au revenit Nataliei Runcanu (Memorialul Bellu), Petrei Costea (Cupa României), Zarei Grapă (Cupa României) și Cristianei Mainea (Cupa României). Bronzul Dariei Cocan în Cupa României a completat salba de medalii aduse de patinatorii noștri.

O altă veste bună este dată de clasarea sportivilor noștri Răzvan Cionac și Natalia Runcanu pe prima poziție în clasamentul European Criterium după 4 întreceri! Vă reamintim că turneul European Criterium constă din 5 competiții internaționale, la care se participă unii dintre cei mai valoroși patinatori europeni! În același clasament general, Daria Cocan ocupă poziția a 3-a!

Iată toate rezultatele obținute de sportivii noștri, cu observația că Ema Achim va concura astăzi la juniori și trei fete la recreațional.
Antonia Riciu (Cubs)
● Locul 8 – Memorialul Bellu – cu personal best
● Locul 4 – Cupa României
Cristiana Mainea (Cubs)
● Locul 7 – Memorialul Bellu – cu personal best
● Locul 2 – Cupa României
Elisa Cioacă (Cubs)
● Locul 15 – Memorialul Bellu – cu personal best
● Locul 5 – Cupa României
Zara Grapă (Best Novice III)
● Locul 13 Memorialul Bellu- cu personal best
● Locul 2 – Cupa României
Petra Costea (Novice B 2)
● Locul 9 – Memorialul Bellu, cu personal best
● Locul 2 – Cupa României
Natalia Runcanu (Novice B 2)
● Locul 2 – Memorialul Bellu, cu personal best
● Locul 1 – Cupa României
Daria Cocan (Inter Novice)
● Locul 5 – Memorialul Bellu, cu personal best
● Locul 3 – Cupa României
Răzvan Cionac (Basic Novice)
● Locul 1 – Memorialul Bellu
● Locul 1 – Cupa României

Prima ediție a competiției internaționale de patinaj artistic „Memorialul Bellu” a beneficiat de jurizare la cel mai înalt nivel, echipa de jurați fiind una internațională.

Rezultatele bune ale sportivilor au făcut-o pe antrenoarea Simona Pungă să declare: „Sunt extrem de fericită pentru rezultatele sportivilor noștri! Au muncit enorm, iar rezultatele muncii lor s-au văzut cu prisosință. Vreau să mulțumesc clubului Corona pentru întreaga susținere și, în mod particular, psihologului clubului, Sonia Zidaru, care le-a dat încredere în forțele proprii patinatorilor noștri!”

Corona mai are în competiția de la București patru sportive: Ema Achim la categoria juniori și trei sportive la categoria recreațional: Aida Covrig, Meda Dragomir și Alexia Cionac.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.