Federația Română de Rugby vrea să construiască o bază cu fonduri europene și la Brașov

0
170

Federaţia Română de Rugby anunţă, pe site-ul său oficial, că a depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene documentele pentru obţinerea unor fonduri de 18 milioane de euro în vederea construirii de baze sportive în perioada 2021-2025.

Bazele sportive propuse prin intervenţie vor a fi construite în perioada 2022-2025 în următoarele localităţi: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Baia Mare, Galaţi, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanţa, Mangalia, Iaşi, Alba Iulia, Braşov, Ploieşti, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Paşcani, Tecuci, Brăila, Mogoşoaia, Bârlad, Năvodari, Petroşani, Craiova.

O astfel de bază va include printre altele, realizarea unui teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime şi groapă de sărituri, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori având laolaltă 624 de locuri.Alt

”Conducerea Federaţiei Române de Rugby este una dinamică care are printre priorităţi creşterea bazei de selecţie şi dezvoltarea infrastructurii sportive la care România, şi mai ales sportul nostru, suferă foarte tare. Mă bucur că avem o echipă cu experienţă în atragerea de investiţii din zona de fonduri europene şi sper ca acest lucru să se reflecte în acţiunile noastre din perioada următoare. Strict legat de acest proiect, ce pot spune este că bazele sportive care vor fi construite în urma accesării fondurilor europene vor deservi şi comunităţile locale, pentru că sportul nu e doar despre performanţă, ci şi despre un stil de viaţă sănătos. Pentru atragerea acestor fonduri, cluburile au nevoie de parteneriate cu autorităţile locale, noi deja am purtat o serie de discuţii cu acestea în oraşele unde am fost şi au arătat deschidere. În plus, ca Federaţie, încercăm să oferim tot suportul tehnic cluburilor care doresc să realizeze aceste proiecte, prin partenerii cu care lucrăm deja în atragerea de fonduri europene”, a declarat Anton Pisaroglu, vicepreşedinte FRR.

Pe termen lung, scopul dezvoltării infrastructurii sportive este de a creşte numărul de secţii sportive pe macroregiuni, creşterea numărului de sportivi legitimaţi, al antrenorilor sportivi şi al instructorilor sportivi.

”Colegiul Director al Federaţiei a analizat această oportunitate şi am completat aceste fişe speciale împreună cu persoanele implicate direct în atragerea acestor fonduri în sprijinul îmbunătăţirii infrastructurii sportive din România. Ştim foarte bine când vorbim de rugby în ce condiţii se pregătesc copii, juniori şi seniorii noştri, situaţia dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reuşească pentru că, dincolo de aspectul performanţei, al sportului de performanţă, de care toată lumea vorbeşte, este un altul la fel de important, sportul de masă. Infrastructură sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mişcare, totul la nivel de hobby, iar acest lucru nu poate avea decât efecte benefice. Este important să îmbunătăţim această parte legată strict de pregătire şi sperăm să facem acest lucru atât cu sprijinul primăriilor, cât şi al consiliilor judeţene. În urmă cu câteva săptămâni am fost la Iclod, în judeţul Cluj, şi acolo este un complex sportiv extraordinar, un model pentru ceea ce ne-am dori să avem în toate oraşele ţării”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

Articolul precedentJunioarele 2 de la Corona îşi doresc să se întoarcă neînvinse de la cel de-al doilea turneu de sală din campionat
Articolul următorKids Tâmpa Brașov, locul 1 la Bucharest Dance Festival 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here