Peste 180 de participanți la a treia ediție a Concursului Kids Talent 2021 – patinaj viteză pe role

0
247

După pregătiri intense, duminică 30 mai s-a desfășurat ediția a treia editie a concursului de Patinaj Viteză pe role Kids Talent 2021. A fost primul concurs pe role după aproape doi ani de pauză, iar interesul si dorința de competiție s-au văzut în numărul mare de participanți și răbdarea acestora de a aștepta momentul oportun pentru start pana cand vremea a permis desfășurarea competiției. 

Copiii au așteptat ore bune să se oprească ploaia, iar startul a putut fi dat abia la ora 15.00.  

„Sentimentul a fost unul de nedescris în primul rând pentru faptul că din 1997 la nici un concurs de patinaj viteză nu s-au mai strâns un număr atat de mare de sportivi. Au fost înscriși 180 de sportivi de la cluburile din toată țara: CSU BRAȘOV, CS PETROLUL PLOIEȘTI, CSM PLOIEȘTI, CSM CORONA BRAȘOV, CSM BRAȘOV, CSS SIBIU, CSS VIITORUL CLUJ NAPOCA, CS UNIVERSITATEA CLUJ.  Emoție, bucurie, ambiție, talent și mai ales răbdare …. de toate acestea au dat dovada toți sportivii participanți, de la mic la mare”, a declarat pentru sportbv.ro Marius Paraschivoiu, antrenor principal și organizatorul evenimentului.   

La finalul competiției, toți copiii au fost premiați și, pe langa diplome, au primit și un mic cadou. Surpriza de care copiii nu au știut decât in momentul premierii a constat într-un premiu special din partea sponsorului principal Prodlacta Brașov. Castigatoarea categoriei Speranțe fete a primit o pereche de role de performanță.  

„Pe aceasta cale vreau sa mulțumesc sponsorilor pentru sprijinul acordat. În egala masura doresc sa le multumesc parintilor copiilor din echipa noastra. Am rămas profund impresionat de implicarea lor directă. Au pus mult suflet și au fost alături de noi atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere organizatoric. Fără suportul organizatoric și financiar nu ar fi putut avea loc acest eveniment. Totodată as vrea sa le mulțumesc elevilor mei pentru rezultatele obținute”, a mai precizat Marius Paraschivoiu.

Echipa de Patinaj Viteză a CSU Brașov s-a clasat pe locul 2 in clasamentul Cluburilor Sportive la doar 4 puncte distanța fata de Clubul Petrolul Ploiesti (care s-a clasat pe locul 1) si la 60 de puncte diferenta fata de locul 3 obținute de Clubul „Corona” Brașov.

Paraschivoiu a ținut de asemenea să evidențieze ambiția de care au dat dovadă copiii din toată echipa și să le mulțumească antrenorilor celorlalte cluburi pentru că au răspuns invitației de a veni de la sute de kilometri pentru a participa la concurs adaugand că „a fost un efort din partea tuturor, care a meritat și îi felicit pe toți”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Articolul precedent6 medalii la Cupa României la Orientare pentru juniorii de la CS Babarunca Săcele
Articolul următorÎN DIRECT Premierea baschetbalistelor de la Olimpia CSU Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here