Echipa de baschet masculin Corona Brașov încheie cu un succes meciurile din acest an, de pe propriul teren, în care a avut evoluții mult peste așteptări pentru o nou-promovată.
În această seară, în Sala Sporturilor, băieții de la Corona au învins, la capătul unui meci foarte spectaculos, pe CSM Târgu-Jiu, scor 90-78, pe sferturi 34-24, 17-17, 17-13 și 22-24.
C.J Williams a fost MVP-ul confruntării, cu 22 de puncte și 7 recuperări. A fost urmat de Anderson – 19 pct, Petică – 15 pct și Barro – 13 pct și 17 recuperări !!!
După 13 partide, Corona Brașov are 21 de puncte și este pe locul 3. Ultimul meci al anului pentru brașoveni va avea loc pe 29 decembrie, în deplasarea de la Galați. Corona va susține primul duel al anului pe 6 ianuarie, în Sala Sporturilor, contra celor de la Laguna București.
Foto: Facebook / Corona Brașov
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like