Liderul seriei a 5-a din Liga 3, Corona Braşov, va juca vineri, de la ora 17.00, în deplasare, cu AFC Odorheiu Secuiesc, formaţie care are mare nevoie de puncte fiind în partea de jos a clasamentului.
Antrenorul Coronei, Călin Moldovan, a declarat că în ciuda faptului că echipa se află la al treilea meci jucat într-o săptămână, echipa este determinată să facă totul pentru a se întoarce cu puncte. „Jucăm al treilea meci în şapte zile şi cred că va fi dificil, mai ales că vom avea în faţă o echipă care are mare nevoie de puncte. Cu toate acestea, determinare există şi sper să facem faţă din punct de vedere fizic şi să ne întoarcem victorioşi. Cu siguranţă, vom trata meciul foarte serios şi vom face totul să luăm trei puncte”, a spus tehnicianul Coronei.
Din lotul Coronei vor lipsi Mutu şi Asztalos iar Damian este incert.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
[…] Citiți pe sportbv.ro declarația completă a lui Călin Moldovan […]