sâmbătă, martie 22, 2025
AcasăFotbalDublă victorie pentru juniorii FC Braşov în Campionatul Naţioanal

Dublă victorie pentru juniorii FC Braşov în Campionatul Naţioanal

O nouă etapă perfectă pentru juniorii de la FC Braşov în Campionatul Naţional. Cele două trupe înscrise în competiţie au reuşit să câştige la scor meciurile disputate duminică în compania celor de la CSS Braşovia. Juniorii de Under 19 au învins cu scorul de 4-1, iar cei de U17 cu 6-1.

Juniorii mari au făcut un meci foarte bun, iar la pauză conduceau deja cu 2-1. În repriza secundă au continuat evoluţia foarte bună şi au reuşit să mai marcheze de două ori. Pentru galben-negrii au înscris Bârsan de două ori, Străinescu şi Rezmeriță.

„Azi am început greu meciul, cu o ușoară dominare a adversarilor, dar fără să-și creeze situații periculoase de a marca. Ușor, ușor am pus stăpânire pe joc și am concretizat doar două situații de a marca. În partea secundă jocul s-a desfășurat la o singură poartă, cu o multitudine de ocazii la poarta adversă. Din nou am concretizat doar două situații, prin Străinescu de la 11 metri și Rezmeriță. Este un rezultat bun, fapt ce ne dă încredere pentru următorul meci din deplasare, cu liderul Petrolul. Sperăm să ne întoarcem neînvinși și de la Ploiești”, a spus la finalul meciului Laur Păun, antrenorul de la U19.

Pentru acest meci Laur Păun i-a convocat pe: Baragoană, Dumitrașcu, Biro, Manta, Străinescu, Torok, Pîrvu, Maxim, Solovăstru, Bârsan, Tufă, Popescu, Răuță, Andon, Rezmeriță, Tărăboanţă, Roșu şi Cojocaru.closevolume_off

La Under 17 victoria a fost una şi mai categorică. Juniorii noştri s-au impus cu 6-1, asta după ce la pauza meciului erau conduşi cu 1-0. După o primă repriză sub aşteptări, jucătorii conduși de Rareş Forika au revenit şi nu au mai dat nicio şansă adversarului în partea secundă.

„În prima repriză am prestat un joc foarte slab, în care nu am putut să ne impunem şi să jucăm ce am lucrat la antrenament. În repriza a 2-a, prin schimbările făcute la pauză s-a schimbat radical faţa jocului şi am jucat ceea ce trebuie. Am avut o posesie bună, cu progresie spre poarta adversă. Cei care au intrat au avut o atitudine foarte bună, atitudine prin care au schimbat faţa întregii echipe. Felicitări pentru a 2-a repriză, dar jocul din prima parte îmi spune că mai avem mult de muncă la toate capitolele”, a spus Rareş Forika după meci.

Jucătorul meciului a fost Ştefan Tufă, care intrat la pauză a reuşit să marcheze nu mai puţin de 5 goluri, asta după ce a jucat un meci întreg şi la Under 19, chiar înaintea acestei dispute. Cel de-al şaselea gol a fost marcat de Gabriel Drîngă.

„În primul meci nu m-am concentrat bine, am si ratat două ocazii și asta m-a motivat pentru meciul de după, să mă  concentrez mai bine și să dau totul pe teren. Am mai dat cinci goluri cand eram mai mic. Mi-am dovedit că pot face astfel de performanțe dacă sunt concentrat și muncesc. Mi-aș dori să ajung în fotbalul profesionist, la orice echipă, decomandată aș vrea sa joc la FC Brasov”, a spus Ștefan Tufă.

Rareş Forika a început în formula: Mario Tudose, Păscuţă, Sezer, Marco Tudose, Drînga, Sima, Luca, Frumosu, Szabo, Pătraşcu şi Szasz. Au mai intrat: Pop, Veriguţ, Drăgan, Chiţu şi Tufă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI