miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăBreaking NewsLIGA 3: SR Brașov pierde la scor derby-ul Țării Bârsei / Olimpic...

LIGA 3: SR Brașov pierde la scor derby-ul Țării Bârsei / Olimpic Zărnești, singura echipă victorioasă. Înfrângere categorică suferită de Ciucaș Tărlungeni

În acest sfârșit de săptămână a fost programată etapa a 2-a din seria a 5-a a ligii a treia de fotbal.

Vineri, în deschiderea rundei, ACS Kids Tâmpa a pierdut deplasarea de la Câmpulung Muscel, scor 1-3. Golul brașovenilor a fost marcat de Cosmin Clinci. Sâmbătă seara a avut loc derby-ul Țării Bârsei, meciul dintre SR Brașov și Cetate Râșnov, disputat pe Stadionul Tineretului.

Râșnovenii s-a impus clar, scor 4-1. Golurile oaspeților au fost marcate de Raul Drugă, de trei ori, și Diego Alupoaie. Golul de onoare al celor de la SR Brașov a fost înscris de Gomboș.

Olimpic Zărnești a fost singura echipă victorioasă din județ, în această rundă. A învins cu 4-0, pe propriul teren, pe Târgu Secuiesc. Bogdan Marinescu a marcat de trei ori, iar Horia Ilie a închis tabela. În fine, nou promovata Ciucaș Tărlungeni a fost învinsă categoric, acasă, de Odorheiu Secuiesc, scor 0-3.  

FOTO: Facebook / SR Brașov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de  Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI