Corona Brașov a majorat prețul abonamentelor și biletelor pentru noul sezon, anunță Radio România Brașov FM. Noile tarife au atras nemulțumirea generală a fanilor.
Gruparea susținută de municipalitate va alinia la startul sezonului 2023-2024 cinci echipe în competițiile de volei, feminin și masculin, baschet masculin, handbal feminin și hochei pe gheață masculin.
Cel mai scump abonament este la secția de hochei, unde pentru sezonul regulat un fan al galben-albaștrilor trebuie să plătească 800 de lei.
Un abonament pentru meciurile din play-off va costa 500 de lei, iar pentru tot sezonul 1100 lei.
Abonamentele pentru sporturile de sală costă 400 de lei.
Pe de altă parte, o intrare pentru un meci din campionatele de volei, baschet sau handbal va costa 40 de lei, inclusiv pentru meciurile de Cupă.
Intrarea la un meci din Erste Liga în Patinoarul Olimpic va costa 40 de lei, iar la unul din Campionatul Intern de Hochei, 30 de lei.
La partidele din play-off, clubul brașovean cere pentru un bilet 50 de lei.
Clubul brașovean a anunțat și două abonamente speciale.
Pentru 1.200 de lei se poate intra la toate meciurile din Sala Sporturilor sau o altă sală ce va organiza partide, iar pentru 2000 de lei este asigurată intrarea la toate meciurile din Sala Sporturilor și Patinoarul Olimpic.
Sursă: Radio România Brașov FM
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like