Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat că delegaţia României pleacă cu gânduri de victorie la Zagreb, acolo unde între 17 şi 23 aprilie se vor desfăşura Campionatele Europene de lupte.
Acesta a menţionat că nu a impus obiective sportivilor, având în vedere că principala ţintă din acest an o reprezintă participarea la Campionatele Mondiale din toamnă, competiţie criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Mergem la Europenele de la Zagreb cu gânduri de victorie. Aşteptări sunt, ca la orice competiţie importantă, cât mai multe medalii, dar în primul rând atitudine şi o comportare cât mai dârză din partea sportivilor noştri. Sunt Campionatele Europene, este adevărat, dar obiectivul nostru principal de anul acesta sunt Campionatele Mondiale din luna septembrie unde vor fi şi calificări pentru Jocurile Olimpice de la Paris, pentru că este o competiţie criteriu de calificare.
Aşa că la Zagreb obiectivul este ca sportivii să se lupte cât mai bine. Nu le punem obiective personale. Dar sunt sigur că echipa României va realiza ceea ce ne dorim toţi. Important este ca sportivii să fie relaxaţi şi să meargă acolo cu inima deschisă şi să facă cele mai bune meciuri ale lor. Iar apoi sigur că vor veni şi rezultatele”, a spus preşedintele.
Atât fetele, cât şi băieţii se vor dărui şi vor lupta cât mai bine
Întrebat dacă Andreea Ana, medaliată cu argint la Europenele U23 de anul acesta de la Bucureşti, şi Alina Vuc, care a câştigat bronzul la Europenele de seniori anul trecut, au de luat o revanşă la Zagreb, Răzvan Pîrcălabu a răspuns: „Ele sunt două fete care muncesc foarte mult şi ştiu foarte bine ce au de făcut. Le lăsăm să vorbească pe saltea, nu mai vrem să punem niciun fel de presiune pe ele. De fapt pe niciun sportiv, ştiu că atât fetele, cât şi băieţii se vor dărui şi vor lupta cât mai bine.
Toţi sunt vârfuri de lance pentru noi, la fiecare categorie în parte. Ei trebuie să se gândească, de la cel mai tânăr la cel mai experimentat, că fiecare are şansa lui la medalie, să aibă gânduri pozitive. Pentru că vor veni şi medaliile”.
Pîrcălabu a explicat că pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 sistemul de calificare la lupte s-ar putea schimba cu unul bazat pe punctaj în competiţiile de pe parcursul ciclului olimpic.
Pentru 2028, criteriul de calificare să fie asemănător cu cel de la judo
„Există o discuţie în cadrul Biroului Executiv al forului mondial pentru ca începând cu ciclul olimpic următor, adică pentru 2028, criteriul de calificare să fie şi la noi asemănător cu cel de la judo. Mai exact cu concursuri de ranking, cu acumulare de puncte, iar primii 16 cu cel mai mare punctaj din cei 4 ani la fiecare categorie să se califice la Jocurile Olimpice. Pe noi ne avantajează foarte tare acest sistem, s-ar relaxa mult calificarea pentru noi.
Asta pentru că avem mulţi sportivi în primii 10 din lume, darămite în primii 16. Aşa că şansele noastre de calificare la Jocurile Olimpice ar creşte semnificativ pentru 2028, ca număr de calificaţi. Însă momentan sunt primii 5 la Mondialele din această toamnă şi primii 2 la turneul continental şi cel mondial din primăvara”, a precizat Pîrcălabu, care ocupă postul de membru în Biroul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW) din toamna anului trecut.
Lotul României pentru Campionatele Europene de lupte, care se vor desfăşura între 17 şi 23 aprilie la Zagreb, este alcătuit din 17 sportivi:
lupte feminine: Alina Grigore-Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), Amina Roxana Capezan (cat. 62 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 65 kg), Alexandra Anghel (cat. 72 kg) şi Cătălina Axente (cat. 76 kg);
lupte greco-romane: Denis Florin Mihai (cat. 55 kg), Răzvan Arnăut (cat. 60 kg), Mihai Mihuţ (cat. 67 kg), Nicu Samuel Ojog (cat. 87 kg) şi Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg);
lupte libere: Răzvan Kovacs (cat. 57 kg), Nikolay Okhlopkov (cat. 61 kg), Ştefan Coman (cat. 65 kg), Jakub Shikhdzhamalov (cat. 74 kg), Maxim Vasilioglo (cat. 79 kg) şi Andrei Franţ (cat. 86 kg).
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like