joi, octombrie 3, 2024
AcasăAlte sporturiSupercupa României la volei are loc, astăzi, la Brașov!

Supercupa României la volei are loc, astăzi, la Brașov!

Supercupa României la volei feminin și masculin se dispută joi, 30 septembrie 2021, în Sala Sporturilor ”Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.

Competiția pune față în față în ambele cazuri campioana, respectiv câștigătoarea Cupei României din sezonul trecut. Ambele partide vor fi transmise în direct la TVR 3.

La feminin se vor lupta pentru trofeu CSM Târgoviște și CSM Volei Alba Blaj, într-o partidă care va începe la ora 15.00.

De la ora 21.30 va avea loc meciul masculin, între CSM Arcada Galați și Dinamo București.

La propunerea mea, președintele federației a fost de acord ca Brașovul să organizeze acest eveniment major. Este pentru prima oară după Revoluție când Brașovul primește organizarea unui eveniment. Brașovul are nevoie de volei, iar brașovenii vor avea ocazia să vadă pe viu cei mai buni voleibaliști din țară”, a spus Iulian Stoian, președintele Asociației Clubul Sportiv Vulturii Brașov.

Continuând tradiția începută la Campionatele Europene organizate la Cluj-Napoca, Supercupa va avea un show special, astfel că spectatorii vor avea parte de un spectacol extraordinar atât pe plan sportiv, cât și artistic.

SURSĂ: Prosport.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI