Managerul general sportiv de la Corona Brașov, Alexandru Dedu, a susținut, astăzi, o conferință de presă.
Acesta a vorbit despre situația înotătoarei Alexandra Dobrin, despre care NewsBV a scris în exclusivitate că a fost depistată pozitiv. Informația a fost confirmată și de Agenția Națioanlă Antidoping.
Alexandru Dedu spune că au avut loc mai multe ședințe în interiorul clubului, iar situația a fost analizată în mai multe comisii. Astfel, s-a ajuns la concluzia că nu există nicio implicare a clubului Corona Brașov.
Am avut parte de multe ședințe cu toți factorii implicați. Medici, antrenori și absolut tot personalul clubului care a fost implicat în acest caz al Alexandrei Dobrin. 99% clubul Corona Brașov nu va avea de suferit în urma acestui scandal de dopaj. Vă pot spune cu certitudine că niciun angajat de la Corona nu i-a prescris sau recomandat Alexandrei Dobrin să consume aceste substanțe. Nu există absolut nicio vină a vreunui angajat de la Corona Brașov în acest caz. Așteptăm acum și decizia finală de la ANAD. Decizia de a consuma acele substanțe i-a aparținut în exclusivitate sportivei Alexandra Dobrin. ALEXANDRU DEDU, manager general sportiv Corona Brașov
Vă reamintim că Alexandra Dobrin a fost testată antidoping după un concurs din 10 noiembrie 2022, de la Otopeni. Cât încă era sportiva clubului Corona Brașov. Rezultatul pozitiv a sosit la începutul acestui an. Tot în primele zile din 2023, Alexandra Dobrin a anunțat că încheie cariera sportivă de performanță. De asemenea, de la 31 decembrie 2022, contractul dintre sportivă și Corona a fost reziliat de comun acord.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like