Brașov Wolves a primit aprecieri de la Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF) și de la chairman-ul competiției, olandezul Rob van Rijswijk, pentru modul în care s-a organizat și s-a desfășurat turul I din Grupa A a Cupei Continentale la Patinoarul Olimpic din Brașov, într-o situație pandemică dificilă, cu un număr mare de sportivi, antrenori și oameni de staff tehnic.
„Zilele trecute, am primit două mail-uri: unul de la IIHF, iar celălalt de la chairman-ul competiției organizate de noi la Brașov, în perioada 24-28 septembrie.
Raportul competiției, întocmit de către chairman-ul competiției, Rob van Rijswijk, a fost foarte favorabil, astfel că, încă o dată, ne-am demonstrat valoarea atât pe gheață, cât și ca organizatori. Această competiție a adus un plus de imagine Brașovului și României la nivelul IIHF și al iubitorilor de hochei.closevolume_off
Pe această cale, țin să le mulțumesc colegilor mei, precum și colaboratorilor noștri care ne-au ajutat să organizăm această competiție la cel mai înalt nivel.
Odată cu obținerea dreptului de organizare a acestui tur al Cupei Continentale în luna iulie, ne-am mobilizat și am reușit să menținem standardul ridicat pe care tot noi l-am creat, de-a lungul timpului, în a organiza competiții hocheistice la Brașov.
Faptul că avem deja experiență în acest domeniu sportiv, cu priză din ce în ce mai mare la publicul brașovean, precum și aprecierile pozitive de la conducerea IIHF, ne onorează și ne obligă în același timp să menținem acest standard ridicat. Ținând cont de toate acestea, ne va fi mai ușor pe viitor să obținem pentru Brașov dreptul de organizare și a altor competiții desfășurate sub egida IIHF.
Prin obținerea dreptului de organizare, bugetul evenimentului a fost asigurat integral de IIHF, cuantumul acestuia fiind de 40.000 USD, la care se adaugă bonificația de 8.000 USD pentru clasarea echipei noastre pe locului I din această grupă.
Vreau să menționez că un plus de satisfacție ne-a fost adus de faptul că, în această perioadă dificilă, am putut să venim și noi în sprijinul agenților economici brașoveni cu care am colaborat pentru organizarea competiției (hoteluri, transport, servicii, etc.), prin contractele încheiate cu aceștia”, ne-a declarat Emilian Cernica, coordonatorul secției de hochei de la Corona Wolves.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like