Corona Brașov a încheiat cu un succes campania de pe teren propriu din acest sezon competițional al Ligii Florilor la handbal feminin. Brașovencele antrenate de Bogdan Burcea au învins cu 26-24, 13-12 la pauză, pe SCM Craiova.
Cu această victorie, Corona Brașov a terminat matematic pe locul 2 al Ligii Florilor de handbal feminin. O performanță remarcabilă ținând cont că formații precum Bistrița, Rapid sau Brăila au bugete mult mai mari și au terminat în urma Coronei.
În meciul din această seară, desfășurat într-o sală arhiplină, Katarina Slezak Krpez a fost principala marcatoare, cu 6 reușite. A fost urmată de Zivkovic și Van Kreij, cu câte 5 goluri și Alisia Boiciuc – 4 goluri. Anica Gudelj a făcut un nou meci senzațional, cu 1o intervenții.

Deși Corona Brașov poate solicita un wild card de la Federația Europeană pentru participarea în Liga Campionilor, antrenorul Bogdan Burcea spune că echipa nu se va înscrie în Champions League sezonul viitor ci va participa în a doua competiție continentală, European EHF League.
Una dintre cele mai bune handbaliste de la Corona Brașov, cu siguranță cea mai promițătoare, Alisia Boiciuc a declarat la final că nu-i vine să creadă că propria formația a terminat pe locul 2 acest sezon de Liga Florilor.
Este ca un vis, încă nu realizez. Dacă cineva îmi spunea că vom termina pe locul 2 la începutul sezonului îi ziceam că este nebun. A fost o muncă de echipă, ne-am dăruit în totalitate la fiecare meci și am încercat să dovedim că avem un grup valoros, unit. Efortul nostru a fost răsplătit și sunt foarte fericită. Chiar și așa, încă nu-mi vine să cred că avem o medalie. - ALISIA BOICIUC

În ultima rundă a Ligii Florilor, Corona Brașov va evolua, duminică, în Capitală, împotriva noii campioane a României, CSM București. Acesta va fi și meciul de retragere al Cristinei Neagu.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like