Astăzi a fost programată prima etapă de la reluarea campionatului în liga a treia de fotbal.
Pe Stadionul Tineretului, Corona Brașov și-a consolidat poziția de lider al Seriei a 5-a după ce a învins, categoric, ocupanta locului secund, CS Blejoi, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Drăgoi (min 2), Cristescu (min 58) și Damian (min. 84). În repriza a doua, același Damian a ratat o lovitură de la 11 metri. Într-un alt meci disputat de la aceeași oră, SR Brașov a terminat la egalitate, scor 2-2, partida susținută în deplasarea de la AFC Odorheiu Secuiesc. Stegarii au fost conduși cu 0-2, dar au revenit prin dubla lui Robert Elek. După acest succes, Corona s-a distanțat în fruntea clasamentului, cu 29 de puncte, față de CS Blejoi, care rămâne pe locul secund, cu 23 de puncte. SR Brașov are 17 puncte. Mâine este programat derby-ul local al Seriei a 5-a, Cetate Râșnov – Kids Tâmpa Brașov.