Baschet

CSO Voluntari se impune la Brașov în prologul etapei cu numărul 23

baschet corona 2

CSO Voluntari a bifat al 6-lea succes consecutiv în Liga Națională de Baschet Masculin. Clubul de la marginea Capitalei a avut parte de o misiune extrem de dificilă la Brașov, scrie baschet.ro

Elevii lui Dan Ioan au fost la un pas de a risipi un avantaj de două cifre în ultimul act, însă, în cele din urmă, au reușit să câștige cu scorul de 79-76, după două libere transformate de Justice.

Florin Nini a început meciul cu Mihai Măciucă, Munis Tutu, Tyrell Johnson, Dimitrije Nikolic și Omer Dragushanckie. De partea cealaltă, Dan Ioan a venit în replică cu Sacar Anim, Mike Caffey, Laszlo Polyak, Tudor Gîrbea, respectiv Mouhamed Barro.

Clubul de la marginea Capitalei a început meciul excelent cu un parțial de 8-2, la care au contribuit Barro, Caffey și Gîrbea. Măciucă a venit în replică cu o reușită din spațiul de trei secunde, după care tot el a înscris primul coș din spatele liniei de trei puncte al meciului și a redus ecartul la o lungime. Cele două echipe au mers braț la braț până în ultimul minut al actului inaugural, moment în care Justice a lovit de la mare distanță și a stabilit scorul primelor 10 minute la 18-22.

Skinner a crescut diferența în deschiderea actului secund, după un nou coș din spatele liniei de trei puncte. Tutu și-a reapropiat echipa cu două reușite de la semi-distanță, pentru ca puțin mai târziu tot el să înscrie de la linia de fault și să egaleze la 32. Clubul de sub Tâmpa și-a continuat momentul excelent și, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, a trecut în avantaj, în urma unei reușite semnate de Hankerson de la mare distanță. Caffey a înscris ultimul coș din sfertul al doilea și la pauza mare Voluntari își păstra un avantaj minim, scorul fiind 43-44.

Cronica integrală a meciului, AICI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de  Facebook, printr-un Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *