La primul meci de la reluarea Ligii a 2-a de fotbal, FC Brașov a remizat la Buzău, scor 1-1, la capătul unui meci aprig disputat.
FC Buzău a deschis scorul în prima repriză, după golul din minutul 34 al lui Dudu Sampaio. Acesta a punctat cu un șut plasat, din careu, de la 13 metri. Stegarii au asediat pe final poarta buzoienilor, iar insistența lor nu a rămas nerăsplătită. Zoran Mitrov a egalat în minutul 90+4, cu o lovitură de cap perfect plasată, din 6 metri, după o centrare excelentă a lui Dumbravă. Dacă în prima repriză, Gloria Buzău a fost echipa mai bună, în partea secundă galben-negrii au ratat marile ocazii.
În minutul 55, o dublă ratare monumentală din partea oaspeților. Diogo Izata a șutat din 6 metri, portarul advers a respins, mingea a ajuns la Dumbravă care a trimis cu capul în bară, din 4-5 metri. În minutul 62, portarul stegarilor, Ureche, a reținut lovitura de cap a lui Pablo Gaitan. În minutul 71, Angelov a trimis pe lângă vinclu din câțiva metri. Golul egalizator a fost anunțat de ocazia monumentală a lui Burlacu: lovitura de cap a acestuia a fost scoasă de pe linia porții. Etapa viitoare, FC Brașov primește vizita celor de la Unirea Constanța.
Alexa: Egal echitabil
„Au fost două reprize diferite. O primă parte în care Buzăul a arătat mai bine, fără să aibă situații mari de a marca. Dar a controlat jocul din punct de vedere al combativității și al agresivității. Nu am reușit să avem nicio ocazie. Au pus presiune pe noi în jurul careului. Și au marcat absolut meritat. Repriza a doua ne-a aparținut nouă. Buzăul a încercat doar pe contraatac. Pe lângă gol am ratat încă 3 situații foarte mari. Două reprize opuse, cu un rezultat echitabil. Un egal care pe noi ne ține cu speranțe pentru playoff. Mă bucur că nu am cedat, dar sunt supărat pentru prima repriză.
Pentru că am fost surprinși din punct de vedere al combativității. Jucătorii care au intrat de pe bancă, toți cei cinci, au făcut-o foarte bine. Au avut reacție. Când egalezi în ultimul minut, nu poți decât să fii bucuros pentru rezultat. Fără acest punct nu aveam nicio șansă la playoff. Așa cu 30 de puncte mai speri. Am obținut un egal pe terenul unei echipe foarte bune, mai ales acasă. Jucăm cu Unirea Constanța etapa viitoare, cu care ar trebui să luăm toate punctele.”, a declarat antrenorul celor de la FC Brașov, Dan Alexa.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like