FC Brașov pierde ultimul amical susținut înaintea primului meci oficial din acest an. Dinamo s-a impus cu 2-1

0
165

FC Braşov a disputat, astăzi, ultimul meci de pregătire înainte de reînceperea Ligii a 2-a. Stegari au cedat cu scorul de 1-2 (0-0) în faţa celor de la Dinamo Bucureşti. Pentru galben-negrii a înscris Zoran Mitrov în minutul 84.

Prima parte a meciului disputat la Petrichioaia, în judeţul Ilfov, a fost una disputată, cu stegarii mai insistenţi şi mult mai prezenţi în terenul advers. Braşovenii au avut şi două ocazii mari pe final, însă nu au reuşit să deschidă scorul.

După pauză, jocul a fost la fel de echilibrat. Cu braşovenii în atac, dinamoviştii au fructificat un contraatac şi au deschis scorul prin Ahmed Bani, în minutul 56. În minutul 71, Dinamo a făcut 2-0 prin Neluţ Roşu, care a marcat după un corner.

FC Braşov a marcat în minutul 84, prin Zoran Mitrov, care a lobat portarul advers după ce a primit o pasă bună, peste apărare, care l-a lăsat singur cu portarul.

“Amicalul acesta l-am programat acum o lună. Noi jucăm joi, deschidem etapa etapa la Buzău și am preferat să jucăm un meci complet, cu două reprize a câte 45 de minute. Un amical bun, cu adversar bun. Am dat posibilitatea tuturor jucătorilor din lot. Mă bucur că nu s-a accidentat absolut nimeni. Începem campionatul și sperăm să arătăm bine la Buzău. Am fost pe drumuri în ultimele zile. Cantonament la Alba Iulia, înapoi la Brașov, azi la București și ne întoarcem la Brașov. S-a acumulat puțină oboseală, dar terenurile cu iarbă naturală sunt un lux în momentul acesta în țară și problema aceasta nu o avem doar noi. Indiferent cum e, important este să te antrenezi pe iarbă, e vital lucrul acesta. O suprafață dură duce la accidentări. Mulțumim primarului de aici că ne-a dat posibilitatea să jucăm pe acest teren natural. La Brașov căutăm un astfel de teren de două săptămâni. Nu știu ce vom face de mâine, căutăm soluții. Un amical pe iarbă nu poate decât să ne bucure. Luăm fiecare meci în parte, dacă vom câștiga la Buzău pot spune că avem șanse la playoff.”
DAN ALEXA, antrenor FC Brașov

Dan Alexa a folosit în acest meci câte o echipă în fiecare repriză.

FC Braşov, repriza 1: Andrei Ureche – Tomislav Sorsa, Ivan Fustar, Tudor Oltean, Daniel Dumbravă – Sergiu Pîrvulescu, Rareş Lazăr, Diogo Izata, Dan Spătaru, Milcho Angelov, Alexandru Saim Tudor.

FC Braşov, repriza a 2-a: Daniel Mutu – Marius Burlacu, Andrei Marc, Andrei Vasu – Andrei Lascu, Vasile Constantin, Robert Boboc, Zoran Mitrov, Kirill Kirileko – Eduard Lambrinoc, Tudor Cociș.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.