miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăFotbalFetele de la Colțea 1920 speră să ajungă în Liga a doua

Fetele de la Colțea 1920 speră să ajungă în Liga a doua

Cu multe jucătoare tinere, majoritatea născute în 2005, Colţea 1920 Braşov încearcă să urce în acest an competiţional în eşalonul secund al fotbalului feminin românesc.

Fetele pregătite de Rodica Petrişor au început bine sezonul, cu un succes în Cupa României, 8-0, cu CSM Paşcani. A urmat o nouă victorie, 2-1, în deplasare cu ACS Activ Slobozia, una dintre rivalele în lupta pentru prima poziţie.

„Noi nu avem un obiectiv impus de club, dar ne dorim să promovă. Pentru asta muncim, să punem Braşovul pe harta fotbalului feminin din România. Fetele sunt încă la început, majoritatea sunt născute în 2005, dar vom face tot ce ţine de noi pentru a urca în eşalonul superior. Sper doar că fetele vor fi sănătoase şi vom putea munci. Am început bine campionatul, am câştigat pe terenul echipei pe care eu o văd drept principala rivală în lupta pentru promovare, deci suntem optimiste”, a declarat antrenoarea Rodica Petrişor.

Şi Lucia Cormoş Ghioc, multiplă campioană a României cu ICIM Braşov şi mai apoi cu Fartec Braşov, crede în viitorul celor de la Colţea 1920.

Din păcate, în România fotbalul feminin nu este respectat. Încă fetele sunt trimise la cratiţă, exact cum păţeam şi noi când jucam. Asta e mentalitatea. Prin alte ţări e altfel. Eu le încurajez pe fetiţe să meargă să facă fotbal. Este un lucru foarte bun că există această echipă. Le ştiu pe fete, sunt tinere, dar au potenţial mare. Nu se poate peste noapte, dar sunt convinsă că această echipă poate ajunge în viitor chiar în prima ligă. Este mult de muncă şi trebuie răbdare, dar cred că se poate”, a declarat Lucia Cormoş Ghioc.

În etapa a doua a Ligii 3, Colţea 1920 Braşov se va duela cu FCM Târgoviște, duminică, de la ora 15.00, la Tărlungeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI