Brașoveanul Gabriel Tamaş, 39 de ani, aflat ultima oară la Petrolul Ploieşti, a semnat un contract valabil până în vara acestui an cu formaţia Concordia Chiajna, au anunţat, luni, pe o reţea de socializare, reprezentanţii echipei din Liga a II-a de fotbal.
„Bun venit, Gabriel Sebastian Tamaş! Conducerea clubului sportiv Concordia Chiajna şi Gabriel Tamaş au semnat un contract valabil până la dată de 15.06.2023. Acesta a venit la clubul nostru de la echipa de Liga I, Petrolul Ploieşti. Clubul nostru îi urează bun venit şi îi doreşte să aibă parte de evoluţii excelente în tricoul «vulturilor verzi»!”, a anunţat Concordia Chiajna.
”Am semnat cu Chiajna, în primul rând datorită prieteniei cu președintele Tănase. La Chiajna am găsit normalitate, un club la care nu există o oră întârziere la salarii. De când m-am întors în țară nu a fost club care să fie la zi cu salariile. Niciodată nu am luat banii lunar!
Apoi, ce bază sportivă am găsit la Chiajna m-am crucit! Este una extraordinară. Aș spune în primele cinci din țară. După baza celor de la FCSB de la Berceni, Farul, FCU Craiova și U Craiova. Totul la superlativ. Toate acestea m-au convins să semnez cu Chiajna”, a spus Tamaș.
Gabi Tamaș: „Mă simt încă în putere, sunt bine fizic”
La 39 de la ani, Tamaș spune că nu a luat în calcul varianta de a pune punct cariere de fotbalist.
”Nici nu am luat în calcul varianta retragerii și nici nu am acest gând. Mă simt încă în putere, sunt bine fizic și vreau să continui și din vară. Vom vedea până atunci ce va fi”, a mai spus fotbalistul brașovean, citat de Gândul.
Internaţionalul român în vârstă de 39 ani e evoluat în cariera sa la echipe precum Galatasaray, Spartak Moscova. Celta Vigo, Hapoel Haifa, Auxerre, West Bromwich, Watford, CFR Cluj, Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu sau FC Voluntari.
Gabriel Tamaş a îmbrăcat tricoul echipei naţionale a României de 66 de ori, reuşind să marcheze de 3 ori.
În privinţa palmaresului, Gabriel Tamaş este campion al României cu Steaua Bucureşti. A câştigat Cupa României cu Dinamo Bucureşti de trei ori şi o dată cu Steaua Bucureşti. La nivel internaţional, Tamas a câştigat, cu echipa Hapoel Haifa, Cupa şi Supercupa Israelului.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like