sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăBreaking NewsHandbal feminin: Sorina Grozav va juca la Corona Brașov! A semnat pe...

Handbal feminin: Sorina Grozav va juca la Corona Brașov! A semnat pe 2 ani

Internaționala Sorina Grozav va juca la echipa feminină de handbal CSM Corona Brașov, a anunțat clubul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Suntem bucuroși să anunțăm revenirea la Brașov a uneia dintre cele mai valoroase jucătoare formate în propria noastră pepinieră”, se arată în comunicat.

Sportiva revine la Corona după o experiență de 4 ani la CS Rapid București.

”Mă bucur mult că am putut să mă întorc acasă. Îmi doresc să ajut echipa și să facem un sezon cât mai bun. Vreau să le mulțumesc brașovenilor pentru toate mesajele pe care mi le-au dat în această perioadă și vreau să știe că m-am întors cu sufletul acasă și aștept cu nerăbdare să ne revedem”, a declarat Sorina Grozav.

Interul stânga are în palmares un titlu de campioană națională (2022), o medalie de argint (2023) și una de bronz (2016) în Liga Națională, precum și medalii de argint în Supercupa României (2022, 2023).

Ea este a cincea jucătoare achiziționată de vicecampioana României în această vară, după Dijana Mugosa (SCM Craiova), Ruth Francisco Joao (SCM Craiova), Larissa Araujo (ex-Dunărea Brăila) și Tamara Haggerty (Debreceni VSC).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de  Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI