Selecţionata Danemarcei a câştigat al treilea său titlu mondial consecutiv, duminică seara, la Stockholm, după ce a învins echipa Franţei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 34-29 (16-15), în finala Campionatul Mondial de handbal masculin din Polonia şi Suedia.
Danezii au realizat o triplă istorică, după titlurile din 2019 şi 2021. Ei au depăşit titlurile duble consecutive reuşite de Franţa (2009, 2011, respectiv 2015, 2017), România (1961, 1964, respectiv 1970, 1974) şi Suedia (1954, 1958).
Foto: (c) Tamas Kovacs/EPA
Franţa, care a învins Danemarca (25-23) în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, rămâne astfel cu şase titluri mondiale în palmares.
Danemarca a condus de la un capăt la altul, în prima repriză având un avans maxim de cinci goluri pe tabelă, 12-7, dar la pauză diferenţa a fost minimă, 16-15. Danezii au reuşit să se desprindă în ultimul sfert de oră, câştigând la o diferenţă de cinci goluri, 34-29.
Foto: (c) Tamas Kovacs/EPA
Pentru învingători au marcat Rasmus Lauge Schmidt 10 goluri, Simon Bogetoft Pytlick 9, Mathias Gidsel 6, Niclas Vest Kirkelokke 2, Magnus Saugstrup Jensen 2, Mads Mensah Larsen 2, Mikkel Hansen 1, Simon Hald Jensen 1, Emil M. Jakobsen 1. Portarul Niklas Landin a avut 8 şuturi apărate (28%), iar Kevin Moller 3 (27%).
Golurile francezilor au fost reuşite de Nedim Remili 6, Dika Mem 5, Melvyn Richardson 4, Ludovic Fabregas 3, Nicolas Tournat 3, Elohim Prandi 3, Yanis Lenne 2, Romain Lagarde 1, Dylan Nahi 1, Kentin Mahe 1. Vincent Gerard a apărat 4 aruncări (16%), iar Remi Desbonnet a parat 3 (19%).
În finala mică, Spania a învins Suedia cu scorul de 39-36 (18-22), în ciuda faptului că scandinavii au fost susţinuţi de 20.000 de spectatori. Nordicii au condus confortabil la pauză, dar în cele din urmă s-au înclinat, o contribuţie având şi absenţa conducătorului de joc Jim Gottfridsson, accidentat.
Adrian Figueras Trejo (9 goluri), Alex Dujshebaev (7 goluri), Joan Canellas Reixach (5) şi Angel Fernandez Perez (5) s-au remarcat de la iberici, iar Hampus Wanne (9), Niclas Ekberg (7) şi Albin Lagergren (5) s-au evidenţiat de la învinşi.
Germania a învins Norvegia cu 28-24 pentru locurile 5-6, iar Egiptul a încheiat pe 7, după ce a învins Ungaria cu 36-35, după prelungiri. Ali Zein (CS Dinamo Bucureşti) a avut o prestaţie de excepţie, cu 12 goluri pentru africani, iar pivotul Mohamed Shebib (CS Dinamo) a reuşit 5.
Clasament final
1. Danemarca
2. Franţa
3. Spania
4. Suedia
5. Germania
6. Norvegia
7. Egipt
8. Ungaria
9. Croaţia
10. Slovenia
11. Serbia
12. Islanda
13. Portugalia
14. Olanda
15. Polonia
16. Bahrain
17. Brazilia
18. Muntenegru
19. Argentina
20. SUA
21. Belgia
22. Qatar
23. Insulele Capului Verde
24. Iran
25. Tunisia
26. Chile
27. Macedonia de Nord
28. Coreea de Sud
29. Arabia Saudită
30. Maroc
31. Algeria
32. Uruguay
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like