Final excelent de an pentru echipele ACS Transilvania înscrise în Campionatele Naționale de handbal junioare. Fetele antrenate de Mariana Tîrcă și Ștefan Mihail Huta au câștigat duelul cu CSȘ Făgăraș, de la junioare 2, la o diferență de 12 goluri.
Partida din etapa a 11-a a seriilor geografice, disputată în Sala Metrom, s-a încheiat cu scorul de 39-27 (18-10). Sportivele Transilvaniei au oferit o evoluție frumoasă și au controlat jocul de la un capăt la altul. Cu 18 puncte, ACS Transilvania Brașov ocupă treapta a doua a podiumului în Seria E, iar joi, în ultimul joc dinaintea sărbătorilor de iarnă, va întâlni ACS Kids Tâmpa Brașov.
Și junioarele 3 au înregistrat o victorie de final de an, 40-8 (19-1) cu CSM Făgăraș, la Sala „Radu Negru”, în etapa a 12-a. A fost ultima partidă oficială la această categorie de vârstă, în 2023, campionatul urmând a fi reluat la finalul lunii ianuarie.
Cu 20 de puncte, echipa în roșu și negru se află pe treapta a doua a clasamentului, iar în ultimele șase runde din seriile georgafice, va întâlni CSS Sfântu Gheorghe (acasă), CSS Făgăraș (în deplasare), CSS Dinamo Brașov (acasă), Corona Brașov (în deplasare) și CSȘ Odorheiu Secuiesc (acasă).