În etapa a 16-a a Ligii 3 la fotbal, „lanterna roșie” ACS Kids Tâmpa Brașov a produs surpriza și a învins, astăzi, în deplasare, într-un derby local, pe Olimpic Cetate Râșnov, echipa de pe locul 4 al Seriei a 5-a.
Vlad Potecu a deschis scorul pentru Kids Tâmpa în minutul 71, asta după ce din minutul 65 gazdele evoluau în inferioritate numerică, după eliminarea lui Staicu. Chiar și cu un om în minus, Cetate Râșnov a reușit să egaleze prin Drugă, din lovitură de la 11 metri. Însă golul victoriei oaspeților a fost marcat de Cupu, în minutul 78.
Ambele echipe își păstrează locurile în ierarhie, dar Kids Tâmpa a făcut 11 puncte și este la egalitate cu CSO Plopeni. Cetate Râșnov este pe 4, cu 28 de puncte.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like