marți, mai 28, 2024
AcasăBreaking NewsMarin Mitran va pleca de la FC Brașov!

Marin Mitran va pleca de la FC Brașov!

Marin Mitran se desparte de FC Brașov. Plecarea a fost confirmată de persoane apropiate celui care a fost președinte la FC Brașov în sezonul precedent. Marin Mitran a ajuns la un acord cu principalul investitor al celor de la CSM Ceahlăul Piatra Neamț, Anton Măzărianu.

Moldovenii au promovat în această vară în liga a doua și au planuri mărețe în sezonul viitor. A fost prelungit, până în 2025, contractul antrenorului Cristi Pustai. Aceasta era, se pare, una dintre cerințele lui Marin Mitran pentru ca el să meargă la clubul de sub Pietricica. Fostul președinte de la FC Brașov va ocupa, începând cu 1 iulie, funcția de președinte executiv la CSM Ceahlăul, echipă pe care a mai condus-o și în trecut, în sezonul 2019/2020.

Mitran este și în relații foarte bune cu antrenorul Cristi Pustai, alături de care a lucrat și la Buzău, tot în liga a doua de fotbal. Marin Mitran nu a dorit să confirme, deocamdată, oficial, mutarea. Totul se va oficializa, însă, săptămâna viitoare. Noul președinte de la FC Brașov va fi, în acte, fostul secretar general al clubului, Cristi Mățău, un apropiat al primarului Allen Coliban. În altă ordine de idei, FC Brașov se va reuni mâine, iar primul meci amical este programat vineri, 23 iunie, chiar împotriva campioanei Farul Constanța.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de  Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI