În ultimul meci din sezonul regular susținut în fața propriilor suporteri, Olimpia CSU Brașov a învins, astăzi, în Liga Națională de baschet feminin, pe CSBT Alexandria, scor 62-49, pe sferturi 13-10, 17-8, 20-14 și 12-17.
Pesovic, cu 16 puncte, Anisha George cu 14 puncte, Voica – 9 pct, Nan – 8pct, Armanu – 7 pct, Pricop – 5p și Frîncu – 3p au fost marcatoarele Olimpiei. Peste 3 zile, brașovencele încheie acest sezon regular, cu o partidă în deplasarea de la Agronomia București. Olimpia este pe locul 5, iar în sferturile Ligii Naționale va întâlni pe Rapid București. Primul duel va avea loc peste exact o săptămână, iar în funcție de ierarhia finală se va afla unde va avea loc meciul 1. Calificarea în semifinale se va juca după sistemul cel mai bun din trei confruntări. Antrenorul Olimpiei, Dan Calancea, a vorbit despre sezonul regular, dar și despre duelurile cu Rapid București.
A fost un sezon regulat extrem de complicat. Ne-am lovit de foarte multe probleme pe parcursul acestui sezon regulat. 3 jucătoare au decis, la un moment dat, să plece. Ceea ce construisem până în acel moment s-a stricat un pic. Încercăm să reconstruim acum. Principalul dușman este timpul. Nu cred că mai este cazul să spun ce reprezintă Rapidul în sportul românesc, la jocurile de echipă în acest moment. S-au făcut investiții enorme acolo. Dar, pe parcursul sezonului regular, noi am reușit să învingem Rapidul și la București și la Brașov. Este un ascendent moral, dar ceea ce se întâmplă în playoff este cu totul diferit. Probabil că Rapid este favorită, indiferent unde se vor juca mai multe meciuri. Dar vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a ajunge în semifinale. - DAN CALANCEA
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like