Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României va participa în perioada 29 aprilie-5 mai la Campionatul Mondial de seniori, Divizia I, Grupa A, la Nottingham (Marea Britanie).
„În Marea Britanie, hocheiştii noştri – cărora le mulţumesc că au răspuns pozitiv convocării la lot -, vor avea ocazia să joace împotriva unor adevărate forţe ale hocheiului, echipele Italiei şi Marii Britanii, care au jucat până în sezonul trecut în grupa de elită a acestui sport. Pentru jucătorii noştri par nişte confruntări de tip David versus Goliat, dar pot reprezenta şi nişte momente unice în carieră. Cu aceste meciuri din Campionatul Mondial încheiem un an complicat şi foarte greu pentru hocheiul naţional”, a precizat preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), Alexandru Hălăucă, într-un comunicat de presă.
Echipa selecţionată şi antrenată de Julius Penzes, Nelu Alexe şi Norbert Javorcik a avut o perioadă de pregătire de între 19 şi 25 aprilie, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.
Naţionala ajunge joi la Nottingham
Va susţine primul meci pe 29 aprilie contra Italiei (18:00, ora României). Următorul meci va avea loc duminică 30 aprilie, împotriva Lituaniei (14:30), marţi 2 mai se va disputa partida cu Coreea de Sud (14:30), miercuri 3 mai este programat meciul cu Marea Britanie (21:30), iar vineri va avea loc ultima partidă, contra Poloniei (14:30).
FRHG precizează că acoperă din venituri proprii costurile cu tot ce presupune pregătirea şi participarea reprezentativei naţionale a României la Campionatul Mondial: transport, cazare şi masă, închiriere ore de gheaţă, echipament de prezentare (canadiene şi treninguri), dar şi o parte din echipamentul de joc (tricouri, jambiere, crose, căşti etc.), poliţe de asigurare de accidente sportive, inclusiv COVID, poliţe de călătorie şi diurna.
De remarcat că pentru întrecerile din al doilea eşalon valoric mondial în lot nu figurează niciun hocheist de la ACSH Gheorgheni, echipă care a câştigat în acest sezon campionatul regional Erste Liga.
Lotul României este format din următorii jucători:
Portari: Patrik Polc, Zoltan Laszlo Toke (ambii de la CSM Corona Braşov), Szilard Beres (ACSH Fenestela 68);
Fundaşi: Huba-Ferenc Bors, Pavlo Borysenko (ambii de la CSM Corona Braşov), Timur Rasulov, Florin Alexandru Creangă (CSA Steaua Bucureşti), Alpar Sallo, Hugo Gecse (ambii de la SC Miercurea Ciuc), Yevhen Yemelianenko (CSM Galaţi);
Atacanţi: Balazs Gajdo, Matyas Kovacs (ambii de la CSM Corona Braşov), Andrei Filip (CSA Steaua Bucureşti), Tamas Farkas, Eduard Căşăneanu, Balazs-Szabolcs Peter, Csanad Fodor (toţi de la SC Miercurea Ciuc), Yevgeniy Lymanskyy, Vladislav Teamriuc, Mircea-Cristian Constantin (toţi de la CSM Galaţi), Zsombor Molnar, Zoltan Molnar (ambii de la ACSH Fenestela 68).
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like