Sepsi OSK – FC Brașov 1-0, într-un meci amical

0
139

FC Braşov a disputat, astăzi, un meci amical contra formaţiei de primă liga, Sepsi OSK. Chiar dacă stegarii au cedat cu 1-0, în multe momente s-au luptat cot la cot cu vecinii covăsneni, şi chiar ar ratat câteva ocazii de egalare.

Meciul a început mai bine pentru conăsneni, care au deschis scorul repede prin Bălaşa, cu un şut din lovitură liberă, de la aproximativ 20 de metri, care a intrat în poartă după o deviere nefericită (min. 14). Apoi Safranko a mai ratat două ocazii. După primirea golului, stegarii au revenit în joc şi au ratat o bună ocazie prin Angelov (min. 29).

Repriza a doua a aparţinut în totalitate stegarilor, care au ratat ocazii pe bandă rulantă. Cele mai mari prin Kirill Kirileko, puţin pe lângă la colţul lung (min. 50), Ivan Fustar care a luat o acţiune pe cont propriu dar a finalizat puţin pe lângă (min. 58) şi Vasile Constantin care a şutat de la aproximativ 25 de metri, însă portarul a scos din vinclu (min. 69). După ocaziile stegare, şi Daniel Mutu a ieşit în evidenţă, a scos o minge şutată de covăsneni din 10 metri, după ce au scăpat pe contraatac.

Declarații Dan Alexa

Un meci în care am arătat că suntem o echipă în creştere. Îi mulţumesc lui Cristiano Bergodi pentru că am avut oportunitatea şi posibilitatea să jucăm împotriva lor, o echipă de play-off. Am avut momentele noastre bune, cred că pentru noi a fost un amical bun, reuşit, am arătat creşterea asta de formă. Încercăm să schimbăm sistemul, să intergrăm jucătorii care au jucat mai puţin. În aceste meciuri e şi şansa lor, pentru că o merită. Am antrenat la Liga 1, este diferenţă de valoare din punct de vedere al duelurilor, Sepsi joacă în play-off, este antrenată de un antrenor arhicunoscut pe care eu îl apreciez foarte mult, Cristiano Bergodi. Este o diferenţă, a fost un meci amical, mă bucur că am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor, dar într-un meci official se face diferenţa, jucătorii de Liga 1 sunt mai pregătiţi pentru acea ligă superioară. – DAN ALEXA, antrenor FC Brașov

FC Brașov a jucat în formula: Andrei Ureche (Ştefan Dobre min 46, Daniel Mutu min. 70) – Marius Burlacu (Tomislav Sorsa min. 46), Ivan Fustar (Andrei Marc min. 65), Tudor Oltean (Andrei Vasu min. 65) – Sergiu Pîrvulescu (Eduard Lambrinoc min. 65), Rareş Lazăr (Vasile Constantin min. 65), Alexandru Tudor Saim (Robert Boboc min. 46), Daniel Dumbravă (Andrei Lascu min. 65) – Luca Florică (Dan Spătaru min. 46), Milcho Angelov (Adi Chică-Roșă min. 46, Diogo Izata min, 77), Zoran Mitrov (Kirill Kirilenko min. 35, Tudor Cociș min. 65).

FOTO: FC BRAȘOV

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.