Tichete valorice pentru copiii și juniorii care practică sportul de performanță

0
531

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru completarea legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ introduce „tichetele de sportiv”, reprezentând bonuri de valoare destinate exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă de către copii şi juniori. Astfel, copiii care practică sport în România vor avea, de la 1 ianuarie 2023, o susţinere de 150 de lei pe lună pentru echipament, transport la evenimente şi nutriţie adecvată.

Tichetul de sportiv are valabilitate de un an de la data emiterii, însă tichetele de sportiv nu înlocuiesc alte forme de venit oferite de structurile sportive. Fondurile necesare pentru plata tichetelor de sportiv sunt asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.

Legea promulgată prevede oferirea unor vouchere în valoare de 150 de lei, lunar, copiilor şi juniorilor legitimaţi la cluburile sportive care participă la competiţii sportive oficiale naţionale şi internaţionale.

„Copiii şi juniorii legitimaţi la cluburile sportive înfiinţate conform prezentei legi, care participă la competiţii sportive oficiale naţionale şi internaţionale beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului.

Tichetele pot fi utilizate doar în România


Tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României şi sunt destinate achiziţiei de articole şi echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transport între localităţi, suplimente nutritive sau recuperare medicală.

Fiecare tichet de sportiv va fi valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde cel puţin următoarele:

a) emitentul şi datele sale de identificare;

b) valoarea nominală a tichetului de sportiv;

c) spaţiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui şi a codului numeric personal ale sportivului care este în drept să utilizeze tichetul de sportiv;

d) interdicţia de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activităţii sportive;

e) seria şi numărul legitimaţiei de sportiv cu menţionarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat şi categoria de vârstă;

f) elementele de identitate vizuală ale structurii sportive şi ale Ministerului Sportului.

SURSĂ: FRBASCHET.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.