Kids Tâmpa a debutat în noul sezon cu un meci bun făcut vineri seara, pe stadionul Tineretului din Brașov. Echipa Kids Tâmpa, antrenată de Liviu Negoiță, Cristian Cristea, Ovidiu Mihai și Ionuț Murariu (antrenor cu portarii), a câștigat categoric, scor 3-0, la pauză 2-0, meciul în compania echipei Sepsi OSK 2 Sfântu Gheorghe.
Partida a fost la discreția brașovenilor, care în minutul 5 conduceau deja cu scorul de 2-0, după ce în minutul 2 Stăncuțu a deschis scorul, iar trei minute mai târziu, Horia Popa a mărit diferența din penalti. La pauză s-a intrat la vestiare cu scorul de 2-0, iar în repriza secundă, Kids Tâmpa a reușit să țină de rezultat, în ciuda eforturilor celor de la Sepsi OSK 2 de a reduce din handicap. Pe final de meci, în minutul 86, Zota a stabilit scorul final la 3-0, Kids Tâmpa reușind un debut excelent de sezon.
Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o. A fost o partidă grea, chiar dacă am reușit să marcăm foarte repede. În ciuda faptului că sunt foarte tineri, jucătorii lui Sepsi sunt talentați și pot pune probleme pe un fond de relaxare a adversarului. La 2-0, ținând cont și de căldura care a fost afară la ora partidei, am închis puțin jocul, am jucat cu cap și ne-am dozat efortul, iar pe final am reușit să mai marcăm o dată. Era important să începem cu dreptul, având în vedere că avem opt jucători noi în lot. Conta și pentru ei și pentru mine, ca la debut să începem cu victorie. În continuare, o să luăm totul pas cu pas, avem un lot numeros, practic e un mix din jucători experimentați cu jucători tineri, care împreună, cred eu, pot face treabă bună în acest sezon.
LIVIU NEGOIȚĂ
„Sunt foarte, foarte bucuros de această victorie. Este o atmosferă foarte bună în echipă, mă simt foarte bine și chiar vreau să mulțumesc staffului, conducerii si baieților pentru primire. Avem condiții profesioniste pentru fotbal, ne antrenăm bine și munca noastră a fost răsplătită etapa aceasta. Am cîștigat cu 3-0, a fost extraordinar meciul, am condus cu 2-0 în minutul 5, duppă care care a aparut o comoditate în joc, dar am arătat că suntem o echipă bine pregatită și am ținut de acest rezultat, iar pe final am reușit să marcam iar și să facem 3-0. E un rezultat just și corect, ne-am exprimat foarte bine în joc și cum spuneam, sunt foarte, foarte bucuros că am început atât de bine. Ne dorim ca și în continuare să facem meciuri bune, aceasta fiind, de altfel, obiectivul nostru. Vrem să jucăm un fotbal frumos, spectaculos și să reușim să ne clasăm cât mai sus. Dar pentru asta, trebuie să luăm totul treptat, cu meciul care urmează.
HORIA POPA
Kids Tampa – Sepsi OSK 3-0
Au marcat: Stăncuțu 2, Horia Popa 5 (penalti) Zota 86
Kids Tâmpa
Popa A. – Necula, Sburlea (cpt), Rojniță, Stăncuțu (82 Potecu) – Moldovan, Nicolau (46 Goșman), Danciu (82 Vlad) – H.Popa (55 Antone), Tenică (55 Zota), Nechita.
Antrenor: Liviu Negoiță
Sepsi OSK 2
Niczuly (cpt) – Popa, Dobozi, Morosanu, Miru – Grigore, Renta, Nistor – Kocsis, Toma, Feher.
Rezerve: Menyhart, Stanislav, Ene, .Sandu, Iliescu, Horciu, Folea, Cranțea. Berde.
Antrenor: Suciu Valentin
Tot în prima etapă a Ligii a 3-a, Olimpic Zărnești a pierdut la scor duelul de la Muscelul Câmpulung, scor 1-5. În această seară, la Râșnov, este programat meciul Olimpic Cetate – Ciucaș Tărlungeni.