duminică, iulie 14, 2024
AcasăFotbalVIDEO Lionel Messi a marcat golul cu numărul 800 din carieră

VIDEO Lionel Messi a marcat golul cu numărul 800 din carieră

Lionel Messi a marcat al 800-lea gol din cariera sa, în cursul meciului amical câştigat de selecţionata de fotbal a Argentinei, cu scorul de 2-0, în faţa echipei statului Panama, joi seară, pe Estadio Monumental din Buenos Aires, în faţa a 83.000 de spectatori, transmite Agerpres.

Aceasta a fost prima partidă disputată de naţionala Albiceleste după câştigarea titlului de campioană a lumii, pentru a treia oară în istoria sa, la sfârşitul anului trecut în Qatar.

Thiago Almada, tânărul mijlocaş al formaţiei Atlanta United, a deschis scorul în minutul 78, înainte ca Messi să stabilească rezultatul final în minutul 89, când a marcat cu o execuţie perfectă din lovitură liberă al 800-lea său gol în 1.017 meciuri disputate ca fotbalist profesionist.

Acesta a fost, totodată, al 99-lea gol pentru superstarul argentinian în tricoul naţionalei ţării sale, în 173 de selecţii.

În cadrul festivităţilor organizate cu această ocazie, jucătorii argentinieni s-au adunat în cerc la centrul terenului, pentru a „retrăi încă o dată atmosfera de pe stadionul Lusail” din Doha, gazda finalei dintre Argentina şi Franţa, câştigată de sud-americani cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, pe 18 decembrie, iar Messi a primit încă o dată trofeul Cupei Mondiale, pe un stadion în delir, în cadrul unei ceremonii la care au participat preşedintele Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, şi cel al Federaţiei argentiniene (AFA), Claudio Tapia.

„Să ne bucurăm de această a treia stea. Este greu să câştigi o Cupă Mondială”, a spus căpitanul Argentinei la microfonul de pe teren, îndemnându-i totodată pe fani: „Să nu uitaţi de toţi jucătorii care am încercat să ridicăm această Cupă fără să reuşim”, la ediţiile anterioare.

Zâmbete frumoase pentru Messi, lacrimi în ochi pentru portarul „Dibu” Martinez sau selecţionerul Lionel Scaloni

CAmpionii mondiali, avându-i alături pe copii lor, au ascultat pe Monumental înaintea meciului melodia „Muchacho”, devenită imnul fanilor argentinieni la Cupa Mondială, fiind asociată pentru totdeauna cu titlul din 2022.

Orele dinaintea partidei de joi au fost o lungă petrecere cu concerte, artificii, reluare a imaginilor de la Cupa Mondială şi o succesiune neîncetată de cântece dedicate gloriei echipei sau a jucătorilor.

Selecţionerul Lionel Scaloni a aliniat acelaşi unsprezece cu care a abordat şi finala cu Franţa, însă apărarea foarte bună a panamezilor a putut fi învinsă doar în finalul meciului.

„A fost un test foarte bun şi o pregustare a ceea ce ne va aştepta de acum înainte”, a declarat Scaloni după fluierul final. „Toţi vor veni de acum înainte cu intenţia de a nu fi învinşi, de a ne îngreuna lucrurile”, a adăugat selecţionerul argentinian.

Petrecerea de pe Estadio Monumental s-a încheiat cu un tur de onoare pentru jucători, alături de soţiile şi copiii lor.

După Panama, marţi va fi rândul echipei micuţei insule Curacao din Caraibe (160.000 de locuitori), să înfrunte campioana mondială într-un amical, de această dată la Santiago del Estero, în nordul Argentinei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like

RELATED ARTICLES

ULTIMELE ȘTIRI