CS Dinamo Bucureşti a devenit campioană naţională la volei masculin după o pauză de 30 de ani, vineri seara, după ce a învins-o pe CSM Corona Braşov cu scorul de 3-2 (25-22, 18-25, 36-34, 23-25, 15-9), în deplasare, în al treilea meci al finalei Diviziei A1 la volei masculin.
Dinamo, care se impusese cu 3-0 şi 3-2 în primele două partidei ale finalei, la Bucureşti, a avut nevoie de două ore şi 38 de minute pentru se impune sub Tâmpa, în faţa campioanei de anul trecut.
CS Dinamo are acum în palmares al 19-lea său titlu de campioană, precedentul fiind obţinut în 1995.

Artizanul victoriei dinamoviştilor a fost internaţionalul Mircea Peţa, autor a 27 de puncte. Petar Premovic a contribuit cu 14 puncte, iar Christian Fromm cu 12 pentru echipa antrenată de Bogdan Tănase.
De la Corona Brașov s-au remarcat Filip Kovacevic (22 puncte), Andrei Melnikov (18), Ewoud Gommans (11) şi Paul Magdaş (11).
Finala Dinamo – Corona Brașov s-a desfăşurat după sistemul cel mai bun din trei meciuri.

Corona se consolează cu faptul că a cucerit Cupa României în acest sezon.
AGERPRES
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like